Știri
Mircea Diaconu a pierdut definitiv procesul cu jurnaliștii Cetățeanul.net. Am scris despre câți asistenți își angajase eurodeputatul
Știri
Dosarul Microsoft 2. Eurodeputatul Dan Nica, audiat la DNA alături de Adriana Țicău
Știri
Jeremy Clarkson o ia pe urmele lui Nigel Farage. Reacția lui Dan Mihalache
Știri
Atacurile teroriste de la Paris și Bruxelles au lovit puternic în economia belgiană
Știri
Primarii mai multor capitale europene vor să interzică motoarele diesel
Știri
Laszlo Tokes îi atacă pe politicienii corupţi din UDMR. “Invidiez alegătorii români”
Știri
Municipiul Bacău a fost desemnat la Bruxelles Oraș European al Sportului
Știri
Fostul eurodeputat Adrian Severin, condamnat la patru ani de închisoare cu executare
Știri
Consilierul general Nicușor Dan o felicită pe Maia Sandu
Știri
Maia Sandu nu se lasă şi anunţă că va contesta rezultatul alegerilor la Curtea Constituţională
Știri
Epistola pentru Maia Sandu postată de primarul Gabriela Firea
Știri
Scrisoarea consilierului Clotilde Armand către Maia Sandu
Știri
Igor Dodon, ales președinte al Republicii Moldova. Traian Băsescu: Îmi pare rău de amânarea parcursului european al țării
Știri
Alegeri în Republica Moldova. Contre dure Maia Sandu – Igor Dodon. Implicarea lui Traian Băsescu
Știri
Martin Schulz: alegerea lui Donald Trump va face munca mai grea pentru UE
Știri
Fond de 10 miliarde de euro pentru investiții chineze în Europa Centrală și de Est
Știri
Slovacul Tibor Macak, reales secretar general al Asociației Jurnaliștilor Europeni
Știri
Acordul CETA ar putea fi validat prin referendum în Olanda
Știri
Cristian Mungiu, două nominalizări la Premiile Academiei de Film Europene
Știri
Elmar Brok: Campania electorală din SUA este un pericol pentru democraţie
Știri
Transportul feroviar trece la ora oficială de iarnă. Ce se întâmplă cu trenurile internaţionale
Știri
Mişcarea Europeană aniversează 68 de ani de la înfiinţare. Europeanul.org îi urează la mulţi ani!
Știri
Alegeri în Republica Moldova: Maia Sandu denunţă presiuni asupra primarilor
Știri
Regele Mihai I a semnat în Cartea de Onoare a Primăriei municipiului Chișinău
Știri
Mandat de arestare pentru primarul orașului Bălți, Renato Usatîi
Știri
Cum arată lucrările Pasajul Piața Sudului, finanțate din bani europeni. Ce spune Gianni Pittella
Știri
Mama primarului penal Cătălin Cherecheș, pe lista PNL, peste fostul vice PPE Anca Boagiu
Știri
A murit seniorul liberal Radu Câmpeanu. Reacția eurodeputatului Cristian Preda
Știri
Este oficial: România va bloca semnarea acordului CETA, UE – Canada
Știri
Mădălin Blidaru (PMP Sector 3), la Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa

Cătălin IvanSub titlul „Lungul șir de abuzuri care compromit pe nedrept un partid întreg”, europarlamentarul S&D Cătălin Ivan a făcut duminică un adevărat „rechizitoriu” la adresa conducerii actuale a PSD. Pe „lista neagră” a lui Cătălin Ivan se află persoane din primul eşalon al PSD, printre care Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriela Vrânceanu Firea şi colega sa de la Bruxelles şi Strasbourg Viorica Dăncilă. Europarlamentarul vorbeşte despre un „lung şir de abuzuri pe care actuala conducere a PSD le-a făcut doar pentru a împiedica o candidatură democratică la un congres amânat continuu”.

Cătălin Ivan susţine că aceste abuzuri s-au făcut sistematic, după o schemă clasică în sistemele dictatoriale: schimbarea din funcții ocolind statutul, discreditarea și minimalizarea în public, suspendarea, excluderea.

Apoi, pentru a-şi demonstra teoria, eurodeputatul enumeră aceste abuzuri, în ordine cronologică. Tot aşa le vom prezenta şi noi, păstrând atât ordinea, cât şi schema logică a lui Cătălin Ivan.

Despre schimbarea din fruntea delegației PSD din Parlamentul European

Cătălin Ivan se referă la nişte episoade care s-au petrecut anul trecut, după alegerile europarlamentare şi după validarea noilor membri ai legislativului comunitar de la Strasbourg.

Cătălin Ivan

„După ce am purtat cu succes evident toate negocierile pentru funcțiile europarlamentarilor PSD în comisiile Parlamentului European, au început surprizele. Chiar în săptămâna în care am reușit să salvez imaginea partidului (pe Victor Ponta în special!) de o situație cu efecte dezastruoase de imagine pe plan internațional, dar și intern (blocând o dezbatere despre votul din diaspora ce urma să aibă loc în ultima sesiune de Strasbourg din 2014 în Parlamentul European, dezbatere la care primul ministru al României urma să fie invitat personal), am avut neplăcuta surpriză să aflu în direct, în timpul unei emisiuni, de la purtătorul de cuvânt al partidului, că nu mai sunt șeful delegației PSD din Parlamentul European”, rememorează Cătălin Ivan acele momente.

El susţine că implicarea sa în blocarea acelei dezbateri avusese loc din poziția de șef de delegație, altfel, logic, ar fi trebuit să se ocupe Viorica Dancilă.

Atacul lui Liviu Dragnea şi al femeilor pesediste la adresa lui Cătălin Ivan

Cătălin IvanŞi Cătălin Ivan îşi continuă rechizitoriul la adresa conducerii PSD, aducând în discuţie momentul în care a fost luat la rost în Conferința Națională a Organizației de Femei a PSD, fiind acuzat că a jignit două colege în timpul emisiunii televizate citate anterior. Asta „deși proba emisiunii înregistrate vorbește de la sine despre lipsa oricărei jigniri. Apoi am fost propus pentru excludere din partid”, spune deputatul european.

În continuare, Cătălin Ivan aminteşte de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, evocând declaraţia acestuia referitoare la el: „un puști obraznic, întors cu cheia de Vanghelie”. „Nimeni din conducerea partidului nu ia atitudine, semn că astfel de limbaj și comportament este tolerat, dacă nu încurajat”, spune europarlamentarul.

El trece apoi la radiografia episodului cu dizolvarea Organizației PSD Sector 1, al cărei președinte era: „A fost dizolvată fără niciun motiv real, doar pentru ca eu să nu mai fiu prezent la ședințele Comitetului Executiv Național și, mai important, pentru ca, planul de excludere din partid să poată fi pus mai ușor în aplicare, după cum s-a văzut mai târziu”.

Conflictul cu Viorica Dăncilă

De „tirul” lui Cătălin Ivan nu scapă nici colega sa de partid şi de Parlament European, Viorica Dăncilă, şi, tangenţial, eurodeputatul Dan Nica.Cătălin Ivan

„Viorica Dancilă, din poziția actuală de șef de delegație a PSD din Parlamentul European, dă un comunicat prin care mă acuză că pun interesele naționale în pericol prin lipsa mea de activitate în Comisia de Control Bugetar. Important de menționat că, nu sunt membru al acelei comisii, sunt doar supleant, PSD avându-l pe domnul Dan Nica membru plin acolo și, în plus, cu funcție de vicepreședinte. O acțiune de discreditare care s-a desfășurat prin biroul de presă al partidului, cu sprijinul echipei de comunicare a lui Victor Ponta, respectiv cu ajutorul lui Dan Sultănescu”, continuă „rechizitoriul” lui Ivan.

Intră în scenă Gabriela Vrânceanu Firea

Cătălin IvanÎn acest moment al expunerii abuzurilor cărora Cătălin Ivan susţine că le-a fost victimă intră în scenă Gabriela Vrâncenu Firea, purtătorul de cuvânt al PSD, care l-a criticat, printr-un comunicat, acuzându-l că a lipsit de la voturile din Parlamentul European din toamna anului trecut.

„Practic, prin vocea purtătorului de cuvânt, PSD își critică un membru de partid pentru că a ales să stea în țară și să muncească în campanie în loc să-și vadă liniștit de treburile de europarlamentar. Poate fi hilar până la un punct, dar arată de fapt lipsa de scrupule a celor care au decis să meargă până la capat cu un plan care le-a eșuat la al doilea Comitet Executiv Național din luna decembrie”, se arată în epistola semnată de Cătălin Ivan.

Peregrinările între diferite organizaţii ale PSD

El continuă, revenind în ţară, mai exact la Sectorul 1, unde a migrat între mai multe organizaţii locale.

„Pentru că organizația locală (OL) 21 din PSD Sectorul 1 era supusă unor presiuni tot mai mari din partea noii conduceri  interimare de la sector pentru a decide excluderea mea din partid, chiar și fără vreun motiv, am decis să-i protejez și să mă protejez și m-am transferat la OL 10, aparținând tot PSD Sectorul 1. În aceeași zi a fost dizolvată OL 10 obligându-mă să rămân în continuare la OL 21, organizație pe care o controlau mai ușor”, spune el.

Văzând cum staul lucrurile, Cătălin Ivan decide că este momentul să plece din PSD Sectorul 1, „fiind evident că eram expus total în fața unui pluton de execuție condus de Codrin Ștefănescu”.

Eurodeputatul a cerut transferul de la OL 21, care i-a fost aprobat, şi şi-a depus actele la Organizația PSD Dobrovăț, județul Iași. Şi aici îi este aprobat, drept pentru care revine la secretariatul PSD Sector 1, unde a înregistrat atât actele de plecare, cât și cele de primire în organizația nouă.

„Cu toate acestea, în aceeași zi are loc o ședință de urgență a OL 21, de unde tocmai plecasem și se decide suspendarea mea din partid pentru 12 luni, fără nicio justificare. Nu era important dacă mă făceam vinovat de ceva, important era ca planul să fie dus la bun sfârșit”, scrie în continuare Cătălin Ivan.

Uite suspendarea, nu e suspendarea

El precizează faptul că a trimis toate actele de transfer preşedintelui al PSD București, Ecaterina Andronescu, cu rugămintea să le analizeze și să decidă în consecință.

„La două zile după ședința OL 21 care propunea Conferinței PSD Sector 1 suspendarea mea pentru 12 luni din calitatea de membru de partid, are loc Conferința și se decide că sunt transferat la PSD Dobrovăț și că nu pot fi subiectul niciunei sancțiuni propuse de PSD Sectorul 1. Deci, conform organului suprem de decizie al PSD Sector 1, sunt membru cu drepturi depline al PSD, transferat la PSD Dobrovăț”, concluzionează Cătălin Ivan.

Tot el constată însă că lucrurile nu stăteau chiar aşa. Are loc o altă ședință de Birou Permanent al PSD Sector 1, care decide, în absența Ecaterinei Andronescu, o nouă suspendare, tot pe 12 luni.

Gheorghe Nichita îşi ia cuvântul înapoi

În final, bomboana pe colivă. „Având acordul celor două organizații locale, OL 21  (de unde am plecat) și Organizația PSD Dobrovăț (unde am fost primit) și acordul Conferinței PSD Sector 1,  (unde s-a luat act de trasferul meu) mai rămânea doar un act formal de acceptare din partea Organizației județene PSD Iași. Acordul de principiu îl primisem prin telefon de la Gheorghe Nichita, președintele PSD Județul Iași, după ce l-am informat în prealabil de întreaga situație”, scrie Cătălin Ivan.Cătălin Ivan

El menţionează apoi că, din cauza presiunilor din partea conducerii centrale a PSD, avizul Biroului Permanent Județean Iași a fost unul negativ. „Capitolul PSD Sector 1 fiind închis prin decizia Conferinței de sector, umează să soluționăm acum litigiul dintre PSD Dobrovăț și organizația județeană de care aparține. Aici suntem deocamdată, dar șirul abuzurilor va continua până când se vor asigura că nu voi candida la Congresul PSD, un congres pe cât de necesar și urgent pentru partid, pe atât de incert”, mai spune deputatul european.

Epilog

În final, Cătălin Ivan face o trecere în revistă a motivelor care ar putea justifica un astfel de plan pus la cale și/sau girat de Victor Ponta și Liviu Dragnea de excludere sau suspendare a sa din PSD:

1. Votul împotriva excluderilor lui Dan Șova, Mircea Geoană și Marian Vanghelie la primul Comitet Executiv Național organizat după pierderea alegerilor.

2. Insistența cu care am cerut o analiză serioasă în partid, atât a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor, cât și a mesajului pe care ni l-au transmis românii pe 16 noiembrie.

3. Faptul că am cerut un congres al partidului în primăvara anului 2015 care să decidă în ce direcție va merge partidul și cum se va pregăti pentru alegerile din 2016. Un congres care să fie punctul final al unor dezbateri serioase, constructive, în interiorul partidului, dar și cu societatea civilă pe baza mai multor platforme propuse de diferiți colegi din țară. Am anunțat că și eu, împreună cu mai mulți colegi, intenționăm să propunem partidului măsuri de redresare, modernizare și recredibilizare în fața românilor și a partenerilor externi.

4. Criticile aduse conducerii partidului pentru lipsa tot mai acută de transparență în luarea deciziilor. A se vedea cum Congresul decis și anunțat pentru luna martie s-a trasnformat în Consiliu Național, cum schimbările de statut sunt impuse fără dezbatere și analiza internă, cum modificările de Cod electoral sunt susținute în Parlament deși nu au susținerea liderilor din teritoriu și nici a partidului și exemplele pot continua.

5. Anunțul intenției de a candida la funcția de președinte al PSD.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Numele este obligatoriu

fifteen − 3 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>